Orașul - Erice
Aproape de Trapani, pe vârful unui munte izolat la 751 m înălțime, natural protejat, solemn și solitar se gasește Erice. Frumusețea locului liniștea sa au ajutat ca orașul Erice să devină un loc privilegiat. Colindând străzile strâmte, cu arcuri tipice medievale se pot admira case cu porți decorate și mici prăvălii care mențin, și astăzi, vraja timpului. Are forma unui triunghi echilateral având două locuri de atracție importante: castelul lui Venere, la sud-est și Chiesa Matrice la sud-vest. În centrul orașului, se află Biserica sfânta Duminică, astăzi, sediul renumitului Centrului Internațional de cultură Științifică „Ettore Majorana”. Este un centru de întâlnire al cercetătorilor condus de Prof. Antonino Zichichi care l-a fondat în 1963. Orașul e faimos pentru cofetăria și patiseria sa, care în vechime aceste dulciuri erau preparate de călugărite. Dacă sunteți prin zonă nu puteți să pierdeți sărbătoarea dedicată Mariei SS din Custonaci, sfânta orașului. Celebrarea se face în săptămâna care precede ultimei miercuri din luna august și procesiunea care se desfășoară pe străzile orașului. În vinerea Paștelui se desfășoară o processione dei Misteri (e un obicei medieval unde grupuri de persoane poartă pe umeri statui care amintesc de patimile lui Hristos).
|